În spatele acestei pagini sunt o neurotipică mamă de 3 , și reușesc să funcționez multitasking doar organizându-mi bine timpul. Asta mă face să fiu omul listelor, al calendarelor însemnate și notițelor adezive.
Diametral opus se află copilul meu neurodivergent. Oh! Și cât de mult mă străduiesc să îl înțeleg!
Noțiunea timpului pentru el se rezumă la ” acum” și …” nu acum “. L-am întrebat, în timp ce pregăteam postarea , ce înseamnă pentru el timpul; mi-a spus așa:
” – Mami, timpul eu îl văd ca fumul care iese pe hornul unei case și alerg să îl prind! ”
( am muțit…)
Lăsat în voia lui ar fi mereu în contratimp, întârziat, uituc, împrăștiat cu temele nefăcute, pentru că percepe diferit de majoritatea copiilor scurgerea timpului… E visător, are tendința de a se pierde în gânduri și cu greu finalizează ceea ce a început … un fel de ADHD fără H.
Științific vorbind, pentru că gândirea ordonată secvențială își are sediul în partea din creier deficitară dislexicilor, Filip cu greu înșiruie lunile anului, iar pentru zilele săptămânii vă va fredona un cântec. Orice presupune o logică îl induce în eroare.
Nu vă spun cu câtă dezorientare din partea lui și câtă frustrare din partea mea încercăm să dăm de capăt pentru școală cerințelor de tipul: “descoperă regula și completează șirul numerelor …”
Îmi permit să fiu vulnerabilă, pentru că vreau să știți că dislexia aceasta (venind la pachet cu discalculia și deficitul de atenție) e grea pentru copil…dar și pentru părinte…
Mi-e greu :
să-l privesc chinuindu-se să priceapă,să îmi păstrez calmul,să nu pot face nimic mai mult decât să îl încurajez,să îl motivez,să îi focusez atenția,să găsesc tehnici de memorare si trucuri,să fiu acel psiho-pedagog-terapeut-logoped ( fără pregătire), să accept că nu toți îl vor înțelege și îmi e foarte greu să îl văd dezamăgit de el însuși…
Dar știu că Dumnezeu nu e luat prin surprindere ba mai mult El e în control și are un plan pentru fiecare din noi.
