Una dintre greșelile pe care, noi părinții de copii dislexici suntem susceptibili să o facem este să credem că școala, profesorul, terapeutul sau instructorul de cutare activitate le vor soluționa dificultățile. Că pe nesimțite lucrurile vor lua o altă întorsătură și fără prea mare bătaie de cap dislexia va dispărea de la sine.
Când delegi specialiștilor munca de a-i dezvolta abilitățile deficitare copilului tău , fără să fii tu “sarea din bucate”, prea puțin îi vei observa progresul. Toți acești oameni fac o treabă minunată ! Sunt bine intenționați și poate chiar bine pregătiți, însă nu au resursa timpului.
Ei nu pot înlocui implicarea și devotamentul pe toată durata zilei, dragostea și susținerea în momentele de cumpănă sau exuberanța momentelor de bucurie.
Am avut și eu momente în care m-am gândit: „Terapia va funcționa!” sau ” Școala îl va ajuta până la urmă să învețe să citească!” …Am înțeles însă, pe parcurs, că acești specialiști sunt doar ghizi. Ei oferă instrumente, dar succesul real al copilului meu depinde de mine – de răbdarea, timpul și efortul pe care le investesc în el.
Societatea contemporană de părinți carieriști, în dorința de a le oferi copiilor cele mai bune șanse, se bazează pe meditații suplimentare sau pe ore de terapie pentru a „corecta” dislexia.
Nu resimțiți și voi trendul acesta al activităților extrașcolare?
Pentru noi a fost o goană nebună anul trecut. Nu știam cum să-mi organizez zilele ca să le includ pe toate. Eram la începutul călătoriei noastre și habar nu aveam ce îl ajută mai mult pe Filip. Apoi mi-am dat seama că tot du-te vino-ul acesta ( venit de la școală, mâncat în grabă, schimbat 2 vorbe, cărăbănit cu 3 copii în mașină, timp pierdut în trafic și stres) nouă nu ne făcea deloc bine.
Ajungeam acasă epuizați, nu mai aveam chef de nimic și ne rezumam la un “noapte buna!”. Nu tu conectare autentică, nu tu liniște…
A fost nevoie de această perioadă ca să înțeleg că un copil dislexic nu are nevoie de un program încărcat și nici de mai multe provocări externe ci de mai mult sprijin intern – timp de calitate, răbdare și o abordare mai blândă față de învățare.
Am început să caut metode și materiale care să i se potrivească ( ex. înlocuim uneori pixul și foaia cu exerciții online sau pe consolă ). Mi-am alocat intenționat timp să descopăr cine este el când nu îl vede nimeni și mi-am propus să nu încerc să-i transmit povara viselor mele neîmplinite.
În ideea aceasta vreau să perseverez și acest an : să găsesc mereu echilibrul, lăsându-l să încerce ceea ce îl face curios fără presiunea performanței și mai ales trecând peste așteptarea nerealistă a unui progres rapid în parcursul lui educațional.
