Deși sfârșitul vacanței de vară este aproape, în casa noastră este încă mult ludic și multă lejeritate. Copiii se joacă pe lângă casă “de-a…”: fermierii, vânzătorii, soldații, căutătorii de comori… .
Uneori luăm trotinetele si mergem în skate parc, alteori dau ture cu bicicletele pe coclauri și șterpelesc de prin alte ogrăzi : mere, prune și de pe câmp: știuleți de porumb și fire de floarea soarelui.
Am spălat împreună covoare “ca pe vremea bunicii”: desculți, cu furtunul si peria de lemn. Au sărit și s-au scăldat în râu , avizi după răspunsul meu ” da copile, ai voie!” .
Ne uităm zâmbind la poze și îmi dau seama că înainte să îi cresc pe ei, mă cresc de fapt pe mine și e de-a dreptul o adicție să mă oglindesc în copilăria lor.
Nu l-am sufocat pe Filip cu lecturile suplimentare și caietul de vacanță, deși le-am tratat cu maximă seriozitate. În unele zile a exersat cu drag, alteori cu chiu cu vai și uneori, în ciuda dedicării mele, interesul lui academic a fost nul.
Aș minți să-i spun ” lasă că e bine și așa” , niciodată nu am minimalizat nevoia lui de studiu. Am decis, însă, să nu fiu mama rigidă și să mă pliez pe realitatea lui interioară. Fără a da favor leneviei continui să folosesc oportunitățile cotidiene pentru a-i dezvolta abilitățile de viață independentă și de rezolvare a problemelor.
(De exemplu se implică în treburile casnice, coase haine rupte, folosește cu îndemânare securea la tăiatul lemnelor, pornește hidroforul, calculăm câți kilometri mai avem de parcurs din punctul A in punctul B, numărăm restul banilor la cumpărături, cântărim gramaje în bucătărie, ne orientăm pe harta GPS-ului , jucăm fazan, inventăm rime… .)
Cititul, cum deja știți, îi dă bătăi de cap. La unele cuvinte mai lungi se pierde cu asocierea grafem-fonem ,nu înțelege ce a citit și poticnirea îl face să uite începutul propoziției. Apare frustrarea și se sustrage prin orice mijloace. Am abordat așadar varianta „digitală : Filip ascultă audiobook-ul lecturii suplimentare ” Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”. Așa reușește să înțeleagă ,să rețină și să lectureze singur.
Pentru clasa a treia mă încearcă un amalgam de sentimente. Îmi propun să aplic tot ceea ce, prin “părințeala” unui copil dislexic, în timp și cu răbdare am conștientizat și acceptat.
Pentru început avem nevoie de câteva materiale atipice care îi facilitează viața de școlar. Din ceea ce am descoperit până acum :
- Pentru disgrafie folosim caietul dictando cu liniatura specială( o liniuța de ghidare care trasează înălțimea literelor mici)- ajută cu deprinderea scrisului corect ca dimensiune și formă.
- Tot la scris ne trebuie stilou cu posibilitate de ștergere prin fricțiune, altfel caietul e plin de porcușori care-ți zâmbesc incriminator.
- Pentru citit folosim accesoriul tip inel cu indicator colorat. Îl ajută să evidențieze cuvintele pe măsură ce urmărește textul și să nu omită rândurile.
-
- Pentru discalculie avem un prieten vechi: tabla pitagoreică. Acasă avem varianta pe lemn iar in ghiozdan va purta cu el varianta pop-it. O folosim la înmulțiri și împărțiri.
O practică pe care o am de ceva timp și o voi reinventa anul acesta este ca în pachețelul de mâncare să îi strecor câte un bilețel de încurajare, așa că voi face și un stoc de hârtiuțe post-it colorate.
Anul acesta începe școala și fratele mai mic al lui Filip, sufletul îmi va tremura din nou și poate voi avea lacrimi în ochi la discursul învățătoarei. Încă nu îndrăznesc să mă gândesc dacă a moștenit și el “genele” dislexiei… orice ar fi știu că Dumnezeu nu îmi va da mai mult decât pot duce (1 Corinteni 10:13)
Și să nu uităm că dislexia asta, e o binecuvântare pentru cei uniți în dragoste !
